In tot acest sfarsit...

Nici inger,nici demon
Azi nu se arata.
Cuvinte...de dor
Viitorul nu iarta.

Caci nici vicii al sau suflet
Nu putea sa admire...
Iar suspin in rasuflet
Nu putea,nu putea
Sa respire.

Nu vreau sa ma-ncred in viitor,
Si nici in idealuri de tanar actor
Dar vremuri s-au aruncat intr-un vals prea tacut
Intr-un vortex tremurand in amagiri de temut.

N-am putut,n-o sa pot nici acum...
Nici chiar acum pe ultimul drum...
In ultima emotie de taina
Al tau nume sa-l revad sau sa-l spun.

Tacere nu zboara in aer
Ci iluzia unui zbor implinit,
Scump miraj halucinant indragit,
Nelinistit interpretand vechiul salut
Al unui ras pe-o alta exaltare
Spre necunoscut.

Eronat nu este omul.
Cand nebunul tren ce-i gazduieste somnul
Nu a murit inainte de a se naste.
Si-a luat in ras pericolul ce-l paste
Insemnat in versetul lumilor
De apoi,fara ca maine sa mai vina.

Surogat

Nu voi mai vorbi.

De-ndata cuvantul meu va deveni suprem

Nu voi mai gandi.

De-ndata gandul meu va fi totem.

Nimic nu voi mai face de azi,de-acum,de maine

Dintotdeauna,de-a pururi,nu voi face nimic.

Iar faptele mele vitejeste se vor frange ...cate-un pic

In statui,cum in stanci viciul armatei Marii Moarte

Aprind dorul de salt,urmat de-avant.

Aprind dorul de vant,urmat de destin sfant.

De ieri nu am mai clipit.

Niciun vis in negura n-a mai patruns.

De azi nu am mai citit.

De-azurul coastei acum viata n-am ascuns.

Sarea in bucate,pe obraji insagerati de trandafiri

A renuntat naluca arsul randurilor intru lirice povestiri.

Si a vibrat alaturi de vant si de ostiri

Intr-a zeilor glorie,si a gloriei iubiri.

In veci viitorul se va hrani cu amintiri,ai spus.

Dar de azi licariri de arama in marmuri de taceri s-au cioplit

Idealul eroic in al meu suflet a coclit.

Iar vibratii pictate in primaveri mi-au impus

Sa nu simt,sa nu mint.

M-ai inaltat in varful colinei

De unde sufletul de atat de mult timp a cazut.

Dansand in halucinatia serpentinei

Ai uitat sa-mi redai tot ce-n trecut eu am avut.

De aici aud zilnic marsul trist al zeilor,

Monstrii sacrii,pioneri ai vietii mele...

Strasnica amintire la poalele acestor radacini

Sub pasiunea idolilor,vechi mormant al unui cer plin de stele.

De Maine nu stiu nimic,tot ti-am pomenit de acest nume...

Niciodata insa nu l-am cunoscut,nu stiu ce-ar putea vrea de la lume.

Indolent,neatent,visator...in spate carand un rucsacior

Dicsit cu negura si ceata ravasita

In mister se preface,in taina cinstita dintr-o clipire robita

De plebea omului de sub brazi.

Chipul ii dispare timid pe sub buclele noptii.

Iar paru-i roteste vantului morile sortii.

Se zvoneste ca El niciodata nu clipeste...

Si de-l vei privi in ochi,sclipirea lor te orbeste...

Dar frumusetea lui nebanuita,soptita roiul adierii,

Te obsedeaza pana in culmile tacerii...

Invoc zefirul gandurilor tale

Retoric suras prins intre porti medievale,

Purtat de revolutii,razboaie si solutii ale

Suprematiei sociale.

Ucis in primul tau genocid,suras in hohot de plans

In hohot de boala,in tropot de-armate

Familii alarmate la urletul tunului-bataie a inimii mele...

Primordial suras de prunc?Unde-ai fugit si ce-ai facut din tine?

Ce te-a speriat?Un ceas invaluit in rau?...un ceas invaluit in bine?

In cruzimea ploii doar cuvinte legendare ma aprind

Cantate in acelasi mars poetic,tanguind

Intrumentele sufletului,raspandind

Acalmie,demonica lege a raiului.

In varful craiului nimic nu voi gandi

Nimic nu voi mai spune...

Caci sufletul imi e cazut 

Fara ca lupta macar sa fi-nceput.

Dor nebun

Noaptea varsă peste naţiuni urlet de-ntuneric onest
Şi tăceri se târăsc în lacul dreptăţii înmărmurit de soare,
Un soare de pe alte văi,un soare cenuşiu aflat în arest...
Martirul propriei noastre indiferenţe oare?

Ziua se-arată trufaşă,irezistibilă în litoralul păsărilor,
Pastel divin al oamenilor…
Şi toate fiinţele îşi jertfesc existenţa
Pe-altarul energiei… la stăruinţa
Viselor.

Şi toată această discrepanţă
Invocă speranţă,mister şi credinţă
Ce cred eu că-s de cuviinţă
În zborul nostru
Fără aripi.

Acelaşi suflet,acelaşi gând Omenesc.
Purtând în noi acelaşi păcat Strămoşesc,
Aceeaşi dorinţă de Omenie…
De-a pururi,în vecii vecilor…

Dacă un simplu strop de lumină poate săvârşi
Legământul suprem,neobosit tovarăş al timpului
De ce vrem să aflăm cam câtă ură ne poate covârşi
În singurătatea fără nume,în tirania lupului.

Acest animal c-o licoare roşie arzându-i în ochi
Şi obraji însângeraţi de-un vânt siberian
Veghează de ani buni lângă naivul Prut
Orice rază ce-a cutezat sau a putut
Penetra zidul dintre doi fraţi.

Şi tot acest somn,bunul meu domn,
Nu te va deştepta nicicum…
Vei fi jertfit în propri-ţi viaţă,
Dar nu te voi lăsa acum...

Înotând întra-le Europei mări
Acest peşte plânge fără să-şi audă suspinul
Căutând să se ascundă într-ale lumii reci zări
Cruntul lui dor însetat de veninul
Unei îmbrăţişări apune în nostalgii.

Chiar şi tristeţea se teme de moarte
În nouăzeci şi două de dorinţe
Adormite pe speranţe deşarte
Veni-va oare salvarea din pierzanie?

Căci sufletele noastre pierdute sunt
În libertate vom muri,fără de cuvânt.
Iar dacă ne-am scălda în robia Prutului
În cenuşa trecutului
Am ţese fragede amintiri.

Acelaşi urlet pur stăvilit pe-al meu gând
“Basarabia-pământ Românesc”
Spune pasărea fără de cânt
Ce-n al său zbor îşi caută mama în vânt.
Acelaşi port istoric grăiesc
De-a pururi,în vecii vecilor....
Amin.

Societatea poeţilor dispăruţi

Când noaptea îşi aruncă voalul
Peste chipuri de mirese ce n-au îndrăznit să spere
Doamna în negru îşi îmbracă şalul
Înzestrat cu regalitatea dintr-o graţioasă adiere.

Ea pluteşte glacial prin labirintul vieţii
Căutându-şi amintirile în astrul spiritelor nopţii
Pierdute-n negura trecutului,în şiretlicurile ceţii
În simbolismul relicvei imperiului morţii.

Cele patru anotimpuri se lasă admirate
Cântate de orchestra ochilor ei,
Sonată a lunii ce tot plânge la zei
În grădinile paradisului,de prea mult timp uitate.

Grădini cu porţi din aur şi haine din papirus
Plină cu flori crescând într-un ideal poem
Plină cu bieţi poeţi trăind prin al lor virus
Într-o speranţă fină dintr-al lor vis boem.

Misterioasa doamnă îşi despleteşte părul
Lăsând în vânt şiroaie de cuvinte,
Oh,dulce polen luminând doar pentru dorul
Al unor timide flori,cu aspiraţii sfinte.

Tu nu poţi să-nţelegi sumbrul locaş,clădit din şoapte!
Când soarele arde priviri naive-n noapte,
Când vara aprinde patimi în miezul proprie-ţi ierni,
Când marea este părul unui munte etern.
Când omul nu mai caută nimic din ce-a pierdut
Şi îşi trăieşte viaţa de la început.

Dorinţe primordiale

Micul nostru copil nu-şi ţese iubirea din cuvinte
El admiră răsăritul trandafirilor neobosiţi
Mângâiaţi de vise si tăceri de oseminte…
Necunoscând priviri tăioase ori oameni impietriţi
În faţa aceluiaşi gând,repetat din nou…şi din nou
Un gând sculptat în eternitate.

Naiva s-a privire adăposteşte dulci primăveri
Pline de miresme frânte într-un asiatic apus,
Cu plete risipind in frăgezimea vântului dureri
Cu braţele ocrotind vremi ce s-au dus.
În jurul aceluiaşi cânt,fredonat în surdină
De noaptea pictată-n efemeritate.

Surâsul său conduce marşul revoluţionar
În virtuoasa taină a munţilor
Departe de primejdia păcatului ereditar
Ce-nmugureşte-ncet în trupul pruncilor.
În urma să fim cu-n viitor al aceluiaşi vid
Să aşteptăm,să ne păzim de mediocritate.

Tăcerea lui porneşte pe-un fulger călare
Gata să schimbe lumea întru a sa făptură
Jertfă va fi fiorul al unei ierni viitoare
Pe-altarul vieţii însăsi bietul copil îndură
Basmul înfrânt de nori si vânt
În năpraznica goană a unor suflete,
A unor oameni.

Micul nostru copil nu poate fi mai mult
Decât un fir ţesut în propria sa creaţie
Agitându-şi aripile in adevăr ocult,
Şi-n a păsărilor măiastră invocaţie
Înaintea-i eliberăm din noi atotputernici zei
Iar stelele sclipesc cu-ardoare în fiecare seară
Şi cerul si pământul se întâlnesc în strigătul ei
Noua făptură numită Zi,
Numită Viaţă.

Eroism amorf

Sufletul sau e martirul unei lumi necunoscute
Furia i se dizolva in forte neprevazute
Teroarea ii serveste ca noua doctrina
Privirea sa ti-alunga visul intr-o tacere deplina.


Maiastrul cant tanjeste crunt in admiratia noastra
Dezvelind trupe sangerii in pajistea sihastra
A ceea ce a fost odata un spirit medieval
Popor cu strasnic fier in piept,si urlet de-animal.


Apus topeste vrajba in mandrul neam uitat
Varsand din sange ura pe sangele deja varsat
Si agitand nelinisti demult tesute-n pantec,
Armele lor urmeaza preacunoscutul cantec.

Marsul puterii,iata,acum il stiu prea bine
Tancuri se nasc din vidul cunoasterii de sine
Moartea se pleaca-n fata soldatului ce piere
In plumbul visului de astazi,imbratisat de-o adiere.

Soldatul rus e demonul dorintei,
Motorul tiraniei,pionul suferintei.
Iar dintr-o singura clipire
Se naste intaiul rosu fulger
Cel insetat de nemurire.

Dar timpul este doar un simplu surogat
Al unei PasariFaraNume dintr-un trecut indepartat.
Si chiar de aripile sale ar mirosi a libertate
Conservator ii este gandul,solicitat de-absurditate.

Cu toate acestea te implor,Tanar creat de vant,
Sa nu te-ncrezi vreodata in cuvant!
S-asculti numai de susur de izvor!
Si sa iubesti doar oda codrilor !

In memoriam

Din Soare se nasc inimi,topindu-se in Mare.
Si-nvolburate valuri conduc idoli in zare
Supunerea e lege,recunostinta sfanta
Iar linistea-si saruta scumpul copil ce canta.

Cerul isi tese voalul peste pietris de munte
Mici vise se desprind din suferinda frunte
A unui spirit brav,cu chip de dor si planset
Si-al carui pur suspin traieste intr-un zambet.

El este fiul norilor
Ce se inflacareaza
La fiecare sunet
Ce-n minte il urmeaza.

Furtuna il inalta pe un tainic altar
Delir frumos l-asteapta pe frunze de artar.
Celebra-i este umbra,celebru-i este cantul
Nociva-i e dorinta,nemuritor cuvantul.

Vartejul agoniei i-a ancorat dorinta-n vid
Acum e omul fara suflet intr-un poem fervid
Traind in urlet crunt de lup,in aer calm,timid
In moartea sa nu s-a aflat decat un genocid.

El este tatal florilor
Ce-adesea ne sopteste
Miracolul padurilor
Ce-n veci in noi va creste.

Cult

Cand esti furtuna,

M-arunc in furia ta

Pe furis.

Ma strecor prin valuri

Ca ele sa imi cante

Tot ce tu ai lasat

Prin pietris.

Cand tu te-nalti in luna

Cu sunete inalte

De pur pian ceresc,

Faci norii sa tresalte,

Iar pasari se razbuna

Si se grabesc sa-mi spuna

Cuvinte ce iubesc.

Cand tu esti intuneric,

M-alint in a ta taina

Ma umilesc in ganduri

Si-ntregul corp imi plange

In valuri de casmir...

Si vise puerile se tavalesc

In sange

Ca sa-ti priveasca chipul

C-o mare de lumina

Invaluidu-mi trupul

Intr-un stravechi chimir...

Cand esti parte din mine

Cand esti Totem al Marii

Intru a ta chemare

Devin mandria stancii

In rasarit de soare.

Imi tot doresc sa fii acum furtuna

Si sa m-arunc in a ta furie

Ca o ambitie in tinere minti.

Si sa-mi ucizi in aer

Slabiciuni si idealuri cuminti.

Cat as mai vrea sa ma topesc

In timp ce tu te-nalti spre luna

S-adorm si sa ascult

Soaptele ce iubesc oameni

Din adorata ta bruma.

Cat imi doresc ca intuneric sa devii

Sa-mi rapesti teama de lumina

Si s-auzi tipete-n surdina

In tradatoare stele.

Dar eu,

Spirit amorf si eremit,

Vreau sa ma-nveti sa fiu si zeu,

Vreau ma-nchin ochilor tai

Si nu ca sarpe sinuos...

Intelept somn pictand ocean

In al tau chip

Voi fi.

Vreau sa ma-nveti sa nu mai ametesc

Sa ma opresc aici

Si sa nu iubesc.

Vreau sa fii val,

Ori pirat abisal,

Sa-mi furi din trup

Acest gand rau.

Roza unui cantec vechi

Trup invechit,istovit
Uzat,uitat
Si purtat de aripi
Ocrotite de proprile-ti maini.
Coplesit de stele
Ai zburat spre ele
Prafuind un suflet,
Abandonat in proprile-ti manii.


Nu stiai?
Nu stiai ca seva inimii
Evadeaza-n trupuri straine?
Nu credeai?
Nu credeai ca-l tau suflet
Te-asteapta numai pe tine?
Fericire-n deserturi de oaze...
Suras fragmentat in ipostaze...
Vas de lumina se revarsa in mare
Tacere deplina se asterne in zare...


Serenade eterne
Extaz mincinos
In Iluzia ta,
Minte a unui suflet gol.


Batranul ceas,
Mistica ora
Mascata intr-o unda sonora
Spartana,
Barbara amintire ce-o cauti
Te cheama...
Pe-acelasi tarm...
Instrainat
De visul tau.
Nu stii acum
Ce-i bun sau rau...
Freamat de dor,
In somnul tau.
Nu stii...


Frica pozeaza in tine?
Frigul alinta un bine?
Delir inscaunat in realitati
Martir al unor imortalitati
Eremit,neobosit
Duh fara poveste...
Te-ai nascut
Si vei murit
Artist.

Reverie

A plecat acum...

S-a rastalmacit credinta Timpului.

S-a schimbat de-atunci...

Nu mai canta cerului vesnicia Prutului.

Aripile i s-au stins in zbor

Fulgi de catifea

Se-nalta-n inalte creste

Calauziti de dor.

Pasesc pe nori de ramuri...

Al brazilor nemuritor pastor.

Cu Bujori de Munte-n obraji,

C-o Floare de Colt in priviri
Cu-n aer crunt
In trup,
In suflet

Si-n gand.

Cine esti,copile?

Intreaba vantul cantand.

Fiorul frunzelor

Tremurand

La auzul soaptelor tale-i

Raspund.

Cine sunt?

Un lup feroce

Al intunericului stapan.

Bazilisc atroce

Ucis in Oglinda de Fum

A orasului ingropat in scrum.

Ranit si istovit de-atata drum.

Sacru invingator sezand in iarba verde

Ascuns de-un lup

In voal de brazi imbratisand Poetul,

Codrul...sau Muntele ce crede

In basme romanesti,

Amurguri sau povesti

Si in batranul pin la care an de an

Tot vii sa-ti amintesti...